Apologia jurnalismului mioritic

29 02 2008

Citeam pe blogul Marianei frustrarile unui om care emite pretentii atunci cand citeste un ziar. Si asta mi se pare o stare de normalitate: sa te astepti sa citesti ceva interesant, real, veridic si coerent intr-un ziar, chiar daca il citesti pe net sau la biblioteca. Nici macar nu conteaza ca nu il cumperi. Il consumi. Altii platesc publicitatea. Deci, roata se invarte oricum.

Ieri, stirile din „Curentul” erau scrise intr-un mod golanesc. Inevitabil, te simti jignit cand in aproape tot ziarul vezi doar pamflete de stiri de cea mai proasta speta semnate de anumiti oameni care, probabil, au luat bac-ul dupa Vanghelie. Sigur, exagerez. L-au luat inainte, cand erau marcile la moda. Singurul material de bun-simt din numarul de ieri al acestui cotidian a fost editorialul Tiei Serbanescu. Atat.

Imi amintesc cand discutam cu niste oameni care lucreaza prin diverse institutii de presa si care imi spuneau un singur lucru: „eu trebuie sa-mi umplu pagina cu ceva. Daca am gasit subiectele si am OK-ul in sedinta de sumar, la revedere!”. Si ma gandesc la ce inseamna sa fii jurnalist. E o treaba destul de dificila.

Adica, de ce sa risti sa te dea nu-stiu-ce dobitoc in judecata pentru un subiect propriu si sa pierzi timpul prin tribunale aiurea cand poti, de exemplu, sa iei stirile de pe agentii cu copy-paste si sa bagi o poza de jumatate de pagina si ti-ai facut treaba? Ti-ai luat banii si ai fugit prin baruri sau pe la partide ca sa vezi cum aranjezi nu-stiu-ce deplasare cu Boc sau Nastase. Si mai iei niste bani si de acolo. Si esti in continuare jurnalist.

Si te da lumea la televizor, caci majoritatea celor din audiovizual sunt la fel ca tine. Si esti vedeta si toti trebuie sa se inchine in fata ta. Si iti permiti sa te isterizezi in redactie pentru ca doar esti sef. Si toti de langa tine ar trebui sa se simta prosti doar pentru ca tu te consideri destept. Si pentru ca tu esti mare jurnalist iti permiti sa-ti treci in cont resedinte si masini luate cu banii din campanii electorale si din publicitate. Si uneori, ai impertinenta sa-ti iei case prin ANL. Dar tu ramai un jurnalist dornic sa afle adevarul si sa dea informatia mai departe cui plateste mai bine. Si daca nu plateste nimeni, tii dosarul pentru tine si il folosesti mai tarziu. Dar, in general, lumea e darnica si ar face orice sa epateze. Si tu ajuti. Si ramai un jurnalist obiectiv, impartial, dornic sa arati publicului cat de nenorociti sunt politicienii sau patronii. 

Si daca vine un amarat de student de la o facultate de jurnalism la tine si te intreaba ceva, il masori de jos in sus si in 30 de secunde ii zici sa se care ca n-ai timp de el. Dar asta e unul din cazurile fericite, caci studentul stie din start ca nu are cu cine discuta. Exista situatii jenante generate de conflictele dintre doi editori care au ca repercusiuni jigniri la adresa studentilor veniti in practica. Si astia-micii nu sunt jigniti o data sau de doua ori, ci de fiecare data cand ii vede editorul si isi aminteste la cine au venit. Si astia sunt jurnalistii aia mari si tari, care isi permit sa injure pe oricine doar pentru ca ei apar la televizor sau pentru ca isi pun poza in ziar.

Si de la ei ar trebui sa invete toti studentii, caci, adeseori, ai nesansa ca multi indivizi de genul asta sa-ti fie profesori in facultate pentru ca, na, trebuie sa se promoveze si facultatea intr-un fel. Dar asta e partea goala a paharului.

Aia plina se rezuma la ce-si doreste fiecare. Daca vrei sa ai bani, sau reputatie, sau sa fii vertical, trebuie sa faci niste compromisuri tu cu tine. Nu le poti avea pe toate simultan. Si atunci, cand iesi de pe bancile facultatii, dupa ce ai constat ce si cum, spui ca e mai bine sa fii curat si destept. Eu asta spun. Spun ca toate vor veni la momentul oportun. Si pana acum nu m-am inselat.

Jurnalismul in Romania se va schimba odata cu politicienii. Stiu ca exista multi oameni de valoare care au ani buni de presa in spate si multe frustrari pentru cum au fost tratati cand erau novici in ale gazetariei. Oamenii astia nu sunt mediatizati. Poate ca e mai bine asa. Din cand in cand ma mai poate surprinde cate ceva. Si cred ca ei vor fi cei care vor face schimbarea. Si cred ca va fi in bine. Tot ce sper este sa apuc si eu vremurile in care nu vom avea voie sa facem rabat de la Codul deontologic al RSF. Doamne-Ajuta!

Anunțuri




Zeflemeaua… sau ce insemna un ziar pamfletar pe la 1900 si un pic

29 02 2008

„Zeflemeaua” a fost un saptamanal pamfletar asemanator intr-o anumita masura cu „Academia Catavencu” de pe vremea cand Nastase se autoinvita la nevestele „catavencilor” ca sa demonstreze ca nu e homosexual. Ziarul s-a lansat in 1901 si aborda preponderent subiectele politice si culturale. In publicatia respectiva singurele poze erau cele din reclame. In rest, era doar text asezat pe trei coloane. Simplu, curat si lizibil.

Am savurat articolele cu aceeasi placere cu care reciteam in copilarie schitele lui Caragiale. Diferenta dintre cum se scriau pamflete atunci si cum se scriu ele dupa mai bine de o suta de ani este semnificativa in perspectiva metaforelor. La inceputul secolului XX se preferau sintagmele folosite cu succes acum in diplomatia romana de Cioroianu, dar intr-o maniera foarte simpatica. In „Zeflemeaua” se publicau poezii, schite miniaturizate si povestiri cu tente moralizatoare. Existau cazuri in care saptamanalul facea apel in special la conducerea Teatrului National sa faca ceva ca sa atraga populatia la spectacole. Deci, partea culturala a societatii de atunci era importanta si pentru ziaristi.

Unul din lucrurile care m-au amuzat de prima data a fost adresa redactiei. Sediul publicatiei era in ceea ce se numea la vremea respectiva Piata Teatrului, „d’asupra Berariei Cooperative”. Cred ca asta era in locul hibridului de sticla de pe  Calea Victoriei, construit pe ruinele fostului Teatru National. Iata cum evolutia sterge urmele istoriei. Bine ca mai exista printurile.

Si pentru ca am atins acele foi vechi de mai bine de un secol, redau doua „articole” din saptamanalul „Zeflemeaua”, nr. 53, publicat duminica, 20 septembrie 1902:

„Musiu Mitica-i un magar …

Mitica, la o mustarie,

C’o dama si c’un lautar,

A’ncins o strasnica betie…

Musiu Mitica-i un magar.

Caci pe cand dansa-o face lata,

Intr-o casuta din Gramont

Sughita dulcea-i fidansata

Gandind la el taman la pont.

Si lacrimi calde picureaza

Din ochii-i mari si blanzi de bou

Peste papucii ce luceraza

Sa-i dea ingrantului cadou.

Vai, stiu tot! …O anonima

A avizat-o c’o traduci.

Musiu Mitica, faci o crima!…

Pierzi bunatate de papuci.

Tarascon”

„Epigrama

Redactorilor de la «Dorobantul»

Au vrut sa plece la Canada,

Dar n’aveau bani pentru transport,

S’au emigrat atunci… in presa –

Ba inca fara pasaport!

N. Vames”

Deci, probabil ca de atunci se pastreaza rivalitatile intre redactii. Sau poate ca de mult mai mult timp…





Cat ar costa sa tratezi o blonda?

26 02 2008

Intodeauna am avut o problema cu oamenii care epateaza. Din pacate, abia acum realizez ca, in cazul unora, poate fi o situatie mai dificila in sensul ca oamenii pot suferi de boli psihice foarte ciudate care sa le afecteze traiectoria politica pe termen lung si foarte lung. Cu siguranta blondele se incadreaza in aceasta categorie foarte restransa.

Cred in bancurile cu blonde de cand a aparut Elena Udrea in viata publica. Dar cat ar costa sa-si trateze tanti neuronu’? Pe medic sigur l-ar costa 366 de nopti pierdute si tot atatea flacoane de Diazepam. Cica doar in anii bisecti astrele ar putea fi o intr-o conjunctura favorabila schimbarilor in bine. Dar ce ar trebui sa faca ea ca sa se trateze? Si cu ce efecte? Beats me!

Ca urmare a sindromului de blonda (ne)prezidentiala, Udrea a inceput sa scrie la ea pe blog in felul urmator: „Pornesc de la un comentariu pe care l-am citit pe blog. Cineva ma critica pentru “rautatea politica” pe care am aratat-o intr-o emisiune televizata, referitor la alegerile din PSD. Asa se face ca, gandindu-ma daca are dreptate sau nu, am inteles eu insami care este motivul real al atitudinii mele, destul de caustice altfel„. Bafta noastra ca nu scrie editoriale. Dar inca ii mai avem pe Cartianu si pe Lupea. Si ei sunt doar inceputul.





Materiale pe comanda in „Romania libera”

26 02 2008

Unul dintre cele mai „fascinante” articole din „Romania Libera” este „Sefa la Fisc, salariu cat Basescu si Tariceanu la un loc„. Da’ ce treaba au Basescu si Tariceanu cu salariul individei? Cu siguranta cei doi au surse extrabugetare care sa le asigure un trai foarte lejer. 

Materialul incepe in felul urmator: „Marieta Cretu, directoarea executiva al Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Tulcea, a incasat cel putin intr-o luna a anului trecut 17.000 lei, adica aproape cat salariul presedintelui (9.056 lei) si al premierului (8.357 lei) la un loc. Nu este vorba de un salariu fix aferent functiei, ci de venituri compuse din salariu si sporuri salariale care depasesc de sase ori retributia stabilita prin lege pentru aceasta functie publica„.

Pe langa ororile gramaticale, in material nu apare nicio sursa, fapt care ma face sa ma gandesc la „comenzi” primite de la indivizi dubiosi in viata politica. In mod normal, niciun om care are constiinta curata nu ar fi dat drumul unui articol scris la modul asta si, in niciun caz, nu ar fi fost deschiderea de ziar. Dar nu poti fi redactor-sef virgin nici macar la o revista de copii, dar’mite la „ditamai” Societatea „R”.

Ideea materialului e foarte tare, dar fara sa citezi un om, chiar si anonim, oricat de absurd ar parea, trebuie facuta. E una din regulile elementare in jurnalism. Dupa ce „savurezi” materialul realizezi ca omul nu putea scoate cifrele la intamplare, si, cel mai probabil, un fost director de prin Tulcea i-a dictat la telefon sumele de pe statele de plata si poate ca era greu sa tina evidenta tuturor hartiilor copiate in mare graba de la contabilitate. Dar putea macar sa faca o treaba on deep background. Sau nu…

Si cand ma gandesc la cat am ras ieri de stirea care a fost deschiderea de ziar, parca ma apuca fiorii din cauza tranzitiei care nu se va termina niciodata.





Ministrii acuzati ca au prejudiciat imaginea partidului

26 02 2008

In toata presa centrala de azi este stirea legata de „acuzele” pe care le-au facut premierul Tariceanu si alti liberali de frunte la adresa lui Pacurariu, Adomnitei si David. Liderul PNL sustine ca acesti trei indivizi au „prejudiciat” imaginea partidului  prin deciziile pe care le-au luat. Dar de ce i-a luat atat de mult sa-si dea seama?

Totusi, daca ar fi sa ma gandesc la „istoria” lui Tariceanu din momentul in care a ajuns prim-ministru, cred ca el eclipseaza trioul de incompetenti pe care l-a trecut prin Parlament fara prea mari retineri. Dar, dintre liberali, cine il poate mustra public pe Tariceanu, cu exceptia lui Patriciu? Poate vreun individ care scrie editoriale si semneaza cu pseudonime social-democrate.





Una dintre cele mai jenante capitale este Bucurestiul

26 02 2008

Europa. Romania. Bucuresti. Nu. Nu suna bine. Orice american care vine in Europa nu va veni la noi in tara decat daca vrea sa faca slalom printre deseuri sau sa-si demonstreze ca mitul cu Dracula ramane doar o poveste halucinanta. CNN se asigura de fiecare data ca materialele cu Romania sunt cele mai „nesimtite” din cate exista, chiar daca la Bucuresti e vara in momentul in care postul american difuzeaza un reportaj despre cum ingheata de frig copiii strazii din capitala, mai nou, „europeana”.

Orice individ din UE care vine in Bucuresti se scarbeste instant la iesirea din aeroportul Baneasa, in drum spre centrul capitalei. Mai nou, si romanii care merg in „afara” si se intorc dupa ceva vreme sunt oripilati cand vad ca totul e mult mai rau decat atunci cand au plecat. Si oamenii care traiesc aici sunt stupefiati cand vad ca fiecare colt de bloc e folosit pe post de toaleta publica. Mai nou, se practica urinatul si in metrou. Bine, din ecuatie sunt exclusi nesimtitii si boschetarii. Si nu pot da vina pe nevoile oamenilor, ci pe autoritatiile care nu pun toalete unde trebuie. De exemplu, ce se intampla daca ai nevoie sa mergi la o toaleta cand esti la metrou? Te tii cat poti pana gasesti o toaleta pe undeva. Daca nu mai poti, ghinion. Toate WC-urile publice sunt inghesuite in parcuri, iar unele dintre ele au si lacatul pus. Daca ai „bafta” s-o gaseti la timp, trebuie sa ai si tupeu sa intri acolo.

O alta problema care ma intriga este legea anti-fumat care a fost promulgata doar pentru ca mai era nevoie de inca o sursa de bani care sa alimenteze bugetul de stat. Deci, in lege scrie ca nu se fumeaza in locuri publice, ci doar in locuri special amenajate. Cate astfel de locuri exista in Bucuresti? Nu exista. Daca stai si fumezi la o terasa, fumul se va duce tot in spatiul public, chiar daca tu stai pe o propietate privata. Care e efectul legii atunci? Mai nou, am constatat cu stupoare ca e „la moda” sa scrumezi pe jos in locurile publice, dar sa arunci mucul de tigara la gunoi. Unii spun ca e o dovada de bun-simt. Mie mi se pare o tampenie. O dovada de bun-simt si de civilizatie ar fi sa nu fumezi pe strada.





Cel mai mishto editorial din presa centrala de azi

25 02 2008

Redau integral editorialul Tiei Serbanescu din cotidianul Curentul, ziar care se distribuie gratuit. Nu-mi place Tia Serbanescu nici in general si nici in particular pentru ca nu o cunosc. Dar imi place ca domneste pe toata lumea, o chestie specifica presei anglo-saxone. Foarte frumos, dar, din pacate, putini oameni pot fi domniti pentru ca merita. Si oamenii aia nu sunt in viata politica, din cate am constatat. Umorul este foarte rafinat. I love it!

„Retro    
Scris de Tia Serbanescu   
Contrar declaraţiilor dlui Geoană despre scaunele care nu se eliberează la comandă, preşedinţia Consiliului Naţional al PSD i-a revenit dlui Năstase la un scor confortabil. Acum PSD are trei preşedinţi (Iliescu de facto, Geoană de jure şi Năstase de nevoie) şi un şef de campanie (Miron Mitrea) recuperat, de asemenea, de la DNA. O adevărată trupă retro care şi-a propus să câştige alegerile şi să-l învingă pe dl Băsescu – de a cărui frică dl Năstase a tremurat de vreo zece ori în discursul său („suntem dominaţi de frică, Băsescu creşte din frica noastră” etc) până a ajuns la pepeni: „dacă e adevărat că frica păzeşte pepenii, atunci Băsescu e cel mai mare pepene”. Un început cam prost pentru dl Năstase: faptul că-şi recunoaşte frica de dl Băsescu e jenant iar faptul că se teme de dna Alina Mungiu Pippidi şi când aceasta nu e în ţară, pomenind-o insistent, e chiar alarmant. Rezultatul alegerilor a fost digerat mult mai uşor fiindcă în seara precedentă, cei patru muşchetari Iliescu, Geoană, Năstase şi D. M. Popescu cinaseră împreună la Capşa, lucru care i-a obligat să respecte eticheta. Dl Iliescu a animat sala reclamând eticheta de „produs expirat” primită în partid iar dl Geoană i-a replicat că „la pus etichete nu există campion mai mare ca dl Iliescu”. Aluzie la etichetele „arogant” şi „prostănac” pe care produsul expirat le-a aplicat dlor Năstase şi Geoană. Atins, dl Iliescu a răspuns că „depinde de context, de nuanţe” ceea ce l-a făcut pe dl Geoană să renunţe la orice etichetă: „depinde de ce parte a sexului te afli”. După o scurtă andropauză, cei patru s-au gândit şi la anticipate dar nu prin dărâmarea Guvernului ci prin conlucrarea cu el. PSD „este obligat să conclucreze cu PNL” a zis dl Iliescu, întâi „pentru a promova acele legi care ne convin nouă” şi apoi pentru că „avem doi adversari comuni, Băsescu şi PD-L”, pe care dl Năstase s-a declarat nerăbdător să-i bată: „e timpul să punem mai multă adrenalină, să punem motor turbo la maşina noastră electorală”. Păzea! Păzea că vine Adrianalină călare pe TurboIlici – farmec dând regretelor. Ce ne facem, fetelor? Fetele şi-au găsit alesul de Dragobete: fata dlui Băsescu fu aleasă secretar general la Tineretul PD-L. Ce i-o fi trebuit drei Elena Băsescu – jună, belă, titrată, fată de preşedinte, top-model – să intre în politică, zău dacă poţi pricepe. Ce-i lipsea? Judecând după opţiunile sale personale (Hrebenciuc jr) şi publice (PD-L), ai zice că i s-a urât şi cu frumosul şi cu binele.